- relatarea lui Cupidon ( Daniela Bogdan )
Povestea lor a inceput in 2004, in zodia Varsatorului, semn sub care sunt nascuti ambii protagonisti :)
Tetsuro a venit la agentie pentru a-si cauta aleasa inimii. Mi-a facut deindata o impresie foarte buna; este foarte deschis la suflet si la minte, extraordinar de romantic, linistit, modest si foarte echilibrat, si are acel respect pentru oameni tipic japonez, care te face sa te simti special. Vorbeste 3 limbi europene, glumeste foarte detasat si rade din toate inima. I-am pus in brate albumele pline cu date si fotografii ale fetelor de maritat, si am remarcat cu cata grija intorcea pretioasele pagini, admirand fiecare fiinta in parte, dar fara a se opri. Rasfoise deja vreo jumatate din primul album cand am inceput sa-mi spun ca o fi genul de barbat indecis care nu reuseste niciodata sa aleaga. Dar, iata-l ramas fara grai la pagina Alinei! Parea ca nici nu respira. Vai, ce comoara, ce dulceata de fata, ce minune! Cand a inceput sa vorbeasca nu se mai putea opri. Privea, si citea, si privea, si recitea, si nu avea sa mai intoarca nici o pagina. I se parea un vis prea frumos. Alina e o fata foarte finuta, model si in acelasi timp avocat, deci si frumoasa si desteapta, si blonda, si subtirica, si cu picioare lungi, cu ochi de caprioara si gene lungi, lungi...era prea mult ca tanarul nostru italian de origine japoneza sa-i poata rezista. Desi dispunea de fotografii profesionale exceptionale, fata ne adusese cateva fotografii de amatori, facute de la distanta si nu prea clare, dar in care ochiul pregatit si atent putea ghici ce minune se ascunde. Lui Tetsuro inima ii batea deja tare. Ma intreba daca eu cred ca asa o minune de fata s-ar uita la unul ca el. I-am spus ca daca nu s-ar uita nu ar sti ce pierde. "Cum, tu crezi ca ea ar putea sa ma vrea pe mine, un japonez?". "De ce sa nu? O sa o intreb", i-am promis. Tetsuro trebuia sa decoleze chiar a doua zi dimineata, asa ca ramanea sa facem eventuala intalnire cu ocazia unei calatorii ulterioare a lui in Romania. Dar abia ajuns in Roma a inceput sa-mi telefoneze, intreband de "mio tesoro"(comoara mea). Pentru ea era insa o perioada dificila, mama ei se opera, si nu pentru vreo bagatela, asa incat vestea despre tanarul italian indragostit de profilul ei (deocamdata) risca sa treaca netrezind acelasi entuziasm. Totusi, prima lui scrisoare catre ea a avut "sansa" de a contine cuvintele cheie "suflete gemene", care pe ea au facut-o sa-i raspunda, desi intre doua drumuri la spital. Adevarul e si ca eu i-am strecurat ei, in afara de datele scrise de el pe fisa de inscriere si propozitia "Stii, cred ca e un om cu un suflet extraordinar". Despre scrisorile pe care si le-au scris pana sa apuce sa se vada n-o sa spun prea multe, dar merita sa mentionez ca el a trimis 3, pe care eu le-am primit sub titlurile: "A letter to Alina", "A letter to my Alina" si a 3-a: "A letter to my important Alina".
Si iata in sfarsit prima lor intalnire, asteptata cu atat emotie. E seara, deja este ora 20 dar fac ore suplimentare pentru ei doi fara sa pomenesc nimic despre program, fiindca imi sunt tare simpatici. Ea intarzie 5 minute dandu-i lui timp sa ma intrebe inca o data despre viziunea romanilor despre japonezi, daca nu ne deranjaza ca sunt alta rasa, alta culoare, au alte obiceiuri... Nu apuc sa-i mai raspund o data caci suna la usa ea, emotionata, parfumata, fragila, si o privesc uluita cum i se adreseaza pe limba lui natala: "Gomen nasai!" Aparitia ei il face efectiv praf, dar nu se pierde nici un moment, strange in inima bucuria si continua nestingherit conversatia, dar ochii il tradeaza, e incantat si fericit ca un copil, e cald si atent si prietenos, si respectuos si ti-e mai mare dragul sa privesti. Nu am habar cand se face ora 22:30, iata ca sunt inca in birou si ei pierduti in discutie, au si uitat ca eu stau la servici in nocturna. In cele din urma se dezmeticesc si se hotarasc sa continue seara la un restaurant si isi cer scuze fastaciti ca nu m-au eliberat mai devreme. Le mai spun ca as fi protestat daca nu mi-ar fi facut atata placere sa-i privesc. Lui i-a disparut de tot indoiala in legatura cu acceptarea ei a originii sale japoneze, cand ea i-a intins cartea ei de vizita spunand: "Meishi o dozo"(Poftiti cartea mea de vizita) si "Watashi wa Alina desu" (numele meu este Alina).
Asa cum aveam sa aflu ulterior de la Alina, in acea seara au ramas in restaurant la povesti pana la 2:30 dimineata cand au sesizat brusc ca incep sa dispara fetele de masa din jurul lor. Restaurantul se inchisese la ora 2, probabil, dar angajatii, vrajiti ca si mine de entuziasmul lor nu le spusesera nimic.
A doua zi ea avea de lucru, in definitiv e domnisoara avocat cu cabinet propriu! Da, dar cabinetul se inchide in asemenea ocazii! La ora 15 toate intalnirile ei erau contramandate si ei doi se plimbau mana in mana prin ploaie, in Cismigiu. El, foarte galant, adusese o umbrela, dar au descoperit curand ca e mai placut fara. Au mers impreuna la fantana lui Eminescu si ea i-a explicat ca acolo oamenii is pun o dorinta si arunca un banut. A vazut ea ca el a aruncat cam multi Euro pe-acolo, dar nu stia de ce. Dupa multa vreme el i-a marturisit ca si-a dorit atunci sa ramana impreuna cu ea toata viata. Au mers la o cafea, apoi au iesit din nou in ploaie si si-au dat seama ca povesteau de parca se stiau de-o viata. Descopereau enorm de multe lucruri comune, incepand cu faptul ca amandoi sunt nascuti sub semnul Varsatorului, trecand prin pasiunea comuna pentru romanele lui Daniele Steel si terminand cu pasiunea pentru Machintosh (asa sunt Varsatorii, fie barbati fie femei, daca nu pomenesc despre calculatoare sau tehnica de ultima ora inseamna ca sunt bolnavi) Aceasta a doua seara a lor impreuna s-a terminat pe la ora 5 si Alina a racit fara sa-si dea seama, ceea ce nu i-a impiedicat sa se intalneasca din nou a doua zi la ora 15. El a auzit-o ragusita la telefon asa ca a asteptat-o cu 3 feluri de bomboane pentru tuse, si au intrat direct intr-o cafenea unde prima lui grija a fost sa-i comande ei un ceai cu lamaie. Asa ca primul lor sarut a venit langa o cana de ceai si pastile de tuse, intr-o cafeterie plina de liceeni, si atunci s-au simtit din nou ca la 15 ani. Desi era doar a treia intalnire s-a lasat cu declaratie de dragoste, iar seara, intr-un local foarte placut, cu muzica veche, el i-a daruit o cutiuta de catifea rosie, in care ea se intreba mirata ce-o fi. A deschis-o si a vazut cum un inel cu briliante privea foarte intrebator spre ea. Si, desigur, a raspuns "DA!". Merita spus, poate, ca el nu este vreun bogatas pentru care a cumpara un inel cu briliante e vreun moft banal. El mi-a spus din capul locului, si eu i-am transmis Alinei, ca este un om obisnuit, care e angajat in aeroport si nu viseaza averi nesfarsite. Dar pentru "suo tesoro" a stiut sa daruiasca briliante, ceea ce inseamna enorm, caci nu conteaza ce ai, ci ce daruiesti. Iar "suo tesoro" stia sa se bucure de el asa cum era, si il numea, la randul ei, "Tetsuro tesoro". Dupa o saptamana el s-a intors in Italia, dar asta nu-i impiedica deloc sa petreaca cate 2 ore pe seara impreuna, adevarat ca de data asta la telefon! Alina isi facea cu adevarat griji despre nota de telefon pe ca avea s-o primeasca el. Erau zile in care ea lucra pana la ora 12 noaptea si el astepta rabdator, fara sa se duca la culcare, ca ea sa fie libera si sa poata vorbi la telefon. El a stiut sa accepte inca de la inceput ca munca ei inseamna un orar neregulat. Dupa 3 saptamani Tetsuro s-a intors in Romania ca sa ceara oficial mana fetei de la parinti, ocazie cu care a pregatit desigur un mic "speech" in romaneste, limba pe care o studiaza cu mare asiduitate pentru ca ii place. Caci oricum ei vorbesc amandoi bine engleza si in definitiv vor trai in Italia!
Si sunt amandoi oameni de nota 10. A propos: ea e nascuta pe 10 feb; s-au cunoscut pe 10 martie, s-au casatorit neoficial pe 10 iunie, oficial in Romania pe 10 iulie, si in Japonia pe 10 noiembrie. Ea nu mi-a spus, dar cred ca el sarbatoreste astfel intr-una existenta ei si faptul ca a intalnit-o.
Cum adica "s-au casatorit neoficial?" Ei, adica asa: ea a petrecut o luna in Italia prin mai-iunie si la aniversarea a 3 luni de cand se cunosc au cumparat verighetele si au mers la biserica St Pietro din Roma si au sfintit verighetele si le-au schimbat intre ei, si s-au cununat in taina, neoficial, pentru prima data. Au sarbatorit evenimentul desculti, pe o plaja salbatica, cu o sticla de sampanie si un cos de picnic.
A doua oara s-au casatorit la Bucuresti oficial, si desigur m-au invitat si pe mine. Pozele care le vedeti sunt facute la acest eveniment. De unde are asa o rochie de vis? De la Paris, evident, caci daca ai un sot care lucreaza in aeroport poti merge la cumparaturi... cu avionul! Nunta romaneasca au sarbatorit-o la casa parintilor ei de la munte, unde au facut si cununia religioasa. A urmat luna de miere de vis, in Calabria.
Si a treia nunta? Ei bine, aniversarea de 8 luni au facut-o la propria lor nunta, intr-un templu shintoist din Japonia, in insula Hokkaido, la Sapporo. O nunta traditionala, in kimonouri. Adica, amandoi in kimonouri! Kimonoul miresei e alb si se comanda cu cateva luni inainte fiindca se picteaza si se brodeaza manual si e deosebit de greu, astfel incat mireasa are nevoie efectiva de cele doua asistente care o ajuta sa se imbrace. In picioare ea poarta celebrii "tabi", papuci foarte inalti cu talpa groasa de lemn, care sunt o adevarata provocare pentru ea, caci ea trebuie sa-si foloseasca intreaga experienta ca model ca sa poata merge cu ei. Pe cap, in loc de coronita, poarta o palarie de matase... Alina imi povesteste cu incantare aceste amanunte, fiindca de fapt cultura japoneza a fascinat-o intotdeauna. Ascultand-o cum imi vorbeste despre toate acestea vad ca ei au de gand sa faca luna de miere sa dureze toata viata. Da, e extraordinar cand poti pastra in suflet permanent starea aceasta de sarbatoare. Alina imi mai spune ca inelul de care am povestit mai devreme a fost insotit evident, de un trandafir rosu. Era o zi de vineri. Si de-atunci, in fiecare vineri, ea primeste un trandafir rosu, dar niciodata nu stie cand in timpul zilei si in ce mod il va primi. Are, de fiecare data, o surpriza minunata, asa cum, probabil, numai Varsatorii stiu sa faca si sa aprecieze...
Scrisoare de la Tetsuro din 8 aprilie 2004
Ciao cara Daniela, Grazie della tua lettera.
E` passato molto tempo da quando ci siamo sentiti l` ultima volta.Come stai? Tutto a posto? Penso che ormai tu sappia che noi due, cioe` , Alina ed io ci siamo fidanzati! Due giorni dopo del nostro primo incontro, io le avevo chiesto di essere la mia fidanzata e, lei l` ha accettato. Per fortuna ci siamo piaciuti subito quando ci siamo incontrati per la prima volta nella tua agenzia, dopo di cio` , tutto e` andato molto bene.
Noi abbiamo tante cose in comune : i modi di pensare, ragionare, anche i gusti per delle cose. A dire il vero, sono stato di nuovo a Bucharest recentemente ( dal 2 al 5 aprile) e siamo usciti insieme tutti i giorni ed abbiamo passato un tempo bellissimo. Piu` parliamo, piu` scopriamo cose in comune. Noi ci amiamo e siamo molto felici adesso. E` veramente incredibile!
Io ti devo ringraziare davvero per avermi fatto conoscerla. Spesso parliamo anche di te che,secondo Alina, avevi insistito che io sono una persona speciale (grazie! ) e che sarebbe stato meglio conoscermi anche se allora lei era in un periodo un po` difficile sia per sua madre cheper le cose personali. Grazie alla tua insistenza, lei ha rivolto la sua attenzione verso di me e cosi abbiamo potuto iniziare la corrispondenza tradotta da te, ed il resto e` ......
Insomma, tu sei stata il nostro Cupido!
Durante Pasqua, io resto qui in Italia ma intanto auguro BUONA PASQUA anche a te ed ai tuoi.
Di nuovo, ti ringrazio di cuore.
Tetsuro
