O relatare realizata de Daniela Bogdan
Aflat, asa cum singur afirma, la cea de-a 3-a tinerete, la varsta de 63 de ani, Bjorn s-a pensionat dupa o cariera universitara de succes si s-a stabilit in Elvetia, intr-un peisaj mirific, pe malul unui lac aflat la poalele muntilor. Tot ceea ce ii lipsea era acum un suflet de femeie care sa-i fie alaturi. Cand a descoperit site-ul nostru a simtit brusc un entuziasm aparte, pe care nu ni l-a marturisit imediat. Scrisorile lui veneau pline de tact si politete, fara sa ne lase sa intuim ce fel de om deosebit este, si cat de mult suflet va pune in acest demers de a-si gasi jumatatea.
Era 14 februarie 2008 cand ne-a telefonat pentru prima data, rugandu-ne sa o intrebam pe Oana daca vrea sa corespondeze cu el. M-am bucurat mult ca a ales-o tocmai pe ea, mi se paruse o femeie speciala in felul ei, dar nu ii organizasem inca nicio intalnire cu vreun domn potrivit, cu toate ca profilul ei era pe site de multisor. La 52 de ani, ea aproape ca abandonase speranta de a-si mai reface viata. Asa ca telefonul nostru, venit tocmai de Sfantul Valentin, a lasat-o realmente fara grai. Ma asteptam sa o aud entuziasmata, dar...tacea malc. Descumpanita, am invitat-o sa vina la birou ca sa vada profilul lui si fotografiile, fiindca nu avea adresa de e-mail, si voiam sa fiu sigura ca il place si ea inainte de a demara o corespondenta. Ea a spus ca se va gandi si a inchis. Nu reuseam sa inteleg ce se petrece atunci, dar realitatea era ca ei pur si simplu NU-I VENEA SA CREADA. Intrebase pe rand amanuntele necesare despre el, si lucrurile se potriveau prea bine. Intelectual, serios, manierat, finut, vesel, placut, amabil, inaltut, plimbat prin lume, cultivat, cunoscator a 4 limbi straine, iubitor de natura, nefumator... Dupa ce asteptase atat de mult, dintr-o data i se parea neverosimil si incepea sa-si puna problema daca va fi ea la inaltime. A doua zi am sunat-o iar si am invitat-o la birou, unde ea a si venit, dar, spre uluirea mea, insotita de ... mama ei! Mica si infipta, batrana mamica a aruncat o privire superioara la pozele lui Bjorn clatinand din cap cu severitate: "Bine, si un barbat mai de pe-aici nu i-ati putut gasi?" Genul acela hotarat de ardeleanca croita dintr-o bucata daca il stiti. Mi-am inghitit cu greu o replica rece, si am decis sa am rabdare. Dupa 9 ani de activitate in agentia matrimoniala, stiam deja ca nu e bine sa judeci prea repede oamenii. La prima vedere, Oana ar fi putut rata instantaneu unica sansa aparuta, din pricina parerii mamei ei! Ori, la 52 de ani, nu ma asteptasem ca raspunsul ei sa depinda de opinia mamei ei, in varsta de 80 de ani. I-am dat Oanei o scrisoare destul de consistenta de la Bjorn, in care el ii facea o gramada de complimente si ii descria viata pe care viseaza sa o traiasca alaturi de femeia potrivita, si apoi ele au plecat grabite, spunandu-mi ca ma vor anunta ce au decis.
A doua zi raspunsul lor bomba a aparut: Da, de acord, cu conditia ca el sa invete romaneste si sa se mute langa Alba Iulia, in satul in care se retrasesera ele... Oana se declarase bucuresteanca in profilul realizat la agentie, iar mutarea langa Alba Iulia era o veste de ultima ora. Asa ca acum, de bine de rau, aveam ce sa-i spun lui Bjorn! :) Stiu ce credeti, fiindca asa am crezut si eu, dar lucrurile nu au decurs cum era de asteptat. Cu oamenii speciali totul este altfel. I-am scris deci lui Bjorn raspunsul Oanei, mentionand in treacat vizita ei la birou insotita de mama, fara a sufla vreo vorba despre atitudinea batranei doamne ce imi paruse pur dictatoriala. Nu de alta, dar daca as fi descris situatia mai clar cred ca la perspectiva de a avea o asemenea soacra ar fi fugit mancand pamantul chiar si cel mai curajos barbat. Ma gandeam ca el poate intui din context ca mama jucase un anumit rol, si ca va renunta senin, alegand o alta doamna care sa nu puna asemenea conditii inacceptabile. Nici nu-mi trecea prin minte ca ar putea continua sa-i scrie Oanei. Eu le explicasem desigur Oanei si mamei sale ca el alesese din intreaga lume locul cel mai frumos si mai potrivit in care sa traiasca, fiindca isi permitea sa aleaga, dar...acesta fusese pur si simplu raspunsul pe care il obtinusem, si l-am transmis destul de exact, fara indulcitori.
Ei bine, a doua zi nu numai ca nu am gasit o cerere de a cunoaste vreo alta doamna, dar am gasit o noua scrisoare plina de entuziasm pentru Oana, plus o scrisoare plina de condescendenta adresata mamei ei, in care o asigura de cele mai bune intentii ale sale si de faptul ca nu va fi parasita si abandonata de catre fiica ei in cazul in care ei doi vor construi o relatie. In plus, mai era o scrisoare urgenta pentru mine, cu rugamintea fierbinte sa merg sa cumpar doua buchete de trandafiri si doua cutii de ciocolata pe care sa le inmanez impreuna cu scrisorile respective, atunci cand ele vor veni la birou... eram in stare de soc, adica ea raspunsese cu o fraza bomba, plina cu 2 conditii stricte, la o scrisoare superba de 3 pagini pe care i-o trimisese Bjorn, si totusi el mergea inainte!
Eram total descumpanita deja, Oana nu mi se mai paruse deloc cea pe care o cunoscusem la inscriere, parea acum inchisa si rece, si ma ingrijoram pentru ce se va petrece cu el cand va constata ca s-a entuziasmat atata in zadar. Eram deja in situatia in care simteam nevoia sa intervin cu un sfat plin de bun simt pentru el sa renunte cat mai repede, si totusi... am indraznit inca o data sa decid sa nu judec pe nimeni si sa nu intevin, sa imi inedeplinesc strict rolul de mesager. Am cumparat florile si bomboanele de ciocolata dorite de Bjorn si le-am invitat la birou. Am privit extrem de atenta fata incordata a Oanei, cautand sa simt cu adevarat ce se petrece in mintea si sufletul ei. Cand a vazut florile, rigiditatea ei s-a daramat brusc, si un zambet i-a inmugurit timid pe chip, lasand pentru prima data, dupa multa vreme, sa iasa la iveala frumusetea pitita in adancurile sufletului ei. Priveam uluita si muta. Oana a citit nerabdatoare scrisoarea adresata ei si a descoperit apoi ca scrisoarea catre mama ei era chiar si mai emotionanta decat putuse sa-si imagineze. Era o clipa de bucurie perfecta, dar a savurat-o in tacere si cu rezervarea ei caracteristica. A plecat din nou fara sa lase vreun raspuns, spunand ca ma va suna ulterior. Probabil s-a gandit la situatia asta in toate felurile, si pana la urma m-a sunat si mi-a spus ca a decis sa-mi spuna adevarul gol golut ca sa i-l spun si lui. Era in tratament pentru depresie si chiar se pensionase pe caz de boala. Nu se mai simtea in stare sa inceapa o relatie, oricat de promitatoare puteau parea lucrurile; fusese prea dezamagita de viata deja. Dintr-o data totul aparea intr-o noua lumina, iar in aceasta cruda realitate dezvaluita mama ei nu mi se mai parea deloc atat de exagerata cu interventia si grija ei.... Am cautat totusi sa o conving pe Oana sa incerce, era in definitiv cel mai bun lucru de facut, dar ea era decisa: sa ii scriu lui despre boala ei si despre faptul ca se simte prea dezamagita de viata ca sa mai spere ceva; daca el ar fi aparut mai devrem ar fi fost perfect, dar acum era prea tarziu deja. Sunt zile in care munca mi se pare usoara si frumoasa, si sunt zile in care ma uit la ecran indelung inainte sa pot pune cap la cap cateva cuvinte pentru a scrie un raspuns... Asa a fost cand am scris acest mesaj pentru Bjorn, care credeam cu tarie ca va fi ultimul referitor la Oana. I-am explicat ca se trateaza pentru depresie si ca ea insasi crede ca e prea bolnava ca sa incerce sa construiasca o relatie cu el. Ma obisnuisem deja cu raspunsurile lui prompte, tipice pentru semnul zodiacal al berbecului, dar acum nu am mai primit raspuns imediat.
Totusi, a doua zi am descoperit un mesaj de la el si l-am deschis avand inima cat un purice. Era o noua scrisoare pentru Oana, plina de speranta, sustinere si caldura, in care el sustinea cu toata forta ca TOCMAI FIINDCA ESTE BOLNAVA este neaparat necesar sa indrazneasca si sa incerce. Era o scrisoare plina de bun simt si asumare, a unui barbat adevarat, constient in ce se implica si care nu lua lucrurile usor, dar care nu era dispus sa renunte cu nici un chip la visul sau. De aici, totul nu mai e decat o poveste sublima, incredibila dar perfect adevarata. Cand Oana a venit sa citeasca aceasta scrisoare aveam mari emotii. As fi fost dispusa sa fac orice sa o conving sa incerce, dar nu a fost nevoie de vreo interventie din partea mea. Cand a intrat pe usa am stiut ca ceea ce licarea in ochii ei era speranta; probabil asteptase infrigurata sa vada daca el va mai raspunde. Din secunda in care a terminat de citit acea scrisoare am putut vedea cum infloreste fiinta ei. A lasat in urma complet povara tristetii si i-a scris imediat, in biroul meu chiar, cea mai frumoasa scrisoare pe care o putea scrie si a manifestat o nerabdare imensa in a-l intalni. Pe 8 martie el a aterizat la Bucuresti (nu stiu ce alt cadou mai frumos putea sa primeasca Oana de ziua femeii), iar ea a insistat sa vina cu mine la aeroport, desi era seara tarziu. Cand s-au vazut s-au imbratisat ca doi indragostiti care fusesera indelung despartiti, iar cand m-au vizitat dupa cateva zile la birou ca sa-mi multumeasca am stiut ca Oana e acum chiar mai mult decat femeia speciala pe care o cunoascusem initial, este chiar o femeie infloritoare, pe al carei chip nu numai ca se stersese orice urma de depresie, dar aparuse o lumina extraordinara, pe care doar fericirea de a iubi si a fi iubit o poate aduce.
